Ferestrele termopan (PVC sau aluminiu), deși sunt proiectate să reziste zeci de ani, uzura componentelor sale mecanice, fluctuațiile de temperatură sau montajul defectuos pot duce la probleme care necesită reparații. Aceste reparații nu înseamnă neapărat înlocuirea completă a ferestrei.
Cele mai frecvente probleme
Fereastra se blochează sau s-a lăsat – atunci când trebuie să ridici sau să tragi tare de mâner pentru a închide fereastra, înseamnă că aceasta s-a lăsat și se blochează. De multe ori această problemă apare ca urmare a utilizării incorecte, lipsei lubrifierii feroneriei sau deteriorarea unor piese ale mecanismului de deschidere.
Cum rezolvați problema: Reglați balamalele – ferestrele au șuruburi de reglaj, care permit reglarea ferestrei pe verticală sau orizontală cu ajutorul unei chei imbus.
În unele cazuri este necesar să înlocuiți mânerul sau componenta din sistemul de închidere care este defectă.
Fereastra nu mai etanșează – dacă fereastra este închisă și simțiți lângă ea curenți de aer, zgomot exterior sau infiltrații de apă înseamnă că garnitura s-a uzat și trebuie înlocuită cu una nouă, de preferat din EPDM. Garniturile au rol esențial în etanșare și izolare.
Formarea condensului – problemă care nu se poate repara. Dacă observați picături de apă în interiorul geamului termopan, înseamnă că unitatea de geam și-a pierdut etanșeitatea.
Acest lucru se întâmplă dacă: gazul inert a ieșit sau distanțierul este compromis, singura soluție în acest caz este înlocuirea pachetului de sticlă. Nu trebuie să schimbați fereastra cu totul, ci doar geamul propriu-zis.
Reparațiile pot viza mai multe componente:
• reglajul feroneriei
• înlocuirea garniturilor uzate.
• schimbarea geamului termopan, dacă sticla s-a spart, este fisurată sau aburită.
• repararea sau înlocuirea mânerului
• remedierea problemelor de închidere/deschidere
Cât durează o reparație?
Intervențiile simple nu trebuie să dureze mai mult de 30 – 60 minute. În cazul înlocuirii întregului pachet de sticlă timpul crește.
Avantajele reparării ferestrelor termopan:
• Un cost mai mic decât înlocuirea completă.
• O intervenție rapidă și la timp păstrează structura existentă.
• Prelungirea duratei de viață și îmbunătățirea eficienței energetice.
Reparație sau înlocuire completă?
Această întrebare se află pe buzele multor proprietari, care se întreabă dacă se merită să repare sau să schimbe ferestrele. Răspunsul depinde de: cât de veche este profilului, tipul acestuia, nivelul deteriorării sau performanța energetică actuală.
Dacă ferestrele voastre au peste 15 -20 de ani, există posibilitatea ca acestea să nu mai ofere o izolare optimă și atunci poate este cazul să înlocuiți sticla sau fereastra cu totul.
Când să apelezi la un profesionist?
Unele reglaje pot fi făcute de către tine acasă cu o cheie imbus, dar există situații când ai nevoie de mâna unui expert, acest lucru se poate întâmpla atunci când:
• Geamul este spart sau fisurat.
• Feroneria este blocată iar forțarea ei poate distruge complet profilul
• Există infiltrații de apă prin perete, care poate fi mai mult o problemă de izolare sau de montare.
Un expert verifică starea ferestrei și identifică exact cauza problemei, oferă garanție după reparație.
Cum prelungești durata de viață a ferestrelor termopan?
• Întreținerea ferestrelor termopan este importantă, iar pentru asta vă recomandăm:
• Să curățați periodic profilele cu apă și detergent normal.
• Să verificați o dată pe an starea garniturilor.
• Să nu forțați mecanismul de deschidere, dacă simțiți rezistență la închidere. Nu forțați mânerul.
• O dată pe an lubrifiați feroneria folosind un spray special pe care îl găsiți în magazinele de bricolaj.
O fereastră care nu se închide bine anulează toate avantajele unei ferestre termopan performante. Prin verificări și reparații când este cazul, puteți reduce pierderile de căldură cu până la 25% sau chiar 30%.Majoritatea problemelor pot fi remediate rapid, fără investiții majore.







